Casa Grigore Antipa, Tulcea
Acest material este un interviu cu unul dintre locatarii acestui imobil, prin care am încercat să aflăm cât mai multe informaţii despre trecutul acestui monument istoric.
Reporter: Teodor Grigoraş
Teodor Grigoraş: Buna ziua! Suntem voluntari ai unui ONG (EUdivers) şi în present avem demarat un proiect intitulat Redescoperaţi Oraşul. Printre alte activităţi, încercam să găsim cât mai multe informaţii despre clădirile şi casele care au o anumită vechime şi fac parte din centrul istoric al oraşului nostru. Pe langă datele şi informaţiile pe care le putem găsi la primărie şi la alte instituţii publice, ce se ocupa cu evidenta imobilelor, noi dorim să aflam povestea caselor, văzută prin prisma oamenilor care locuiesc in ele. Ce ne puteţi spune despre casa în care locuiţi?
Locatara: Aceasta casă a ajuns întâmplător un monument istoric printr-o conjunctură juridică: fostul proprietar a avut o moştenitoare, ea a căutat să-şi redobândească imobilul, nu a avut actele necesare pentru aş dovedi proprietatea şi, din câte am înţeles noi, discutând cu avocaţii, care au fost de ambele părţi, pe ea chemand-o Antipas, s-a folosit de acest nume şi s-a substituit numelui doctorului Grigore Antipa. La Bucureşti, în procesul pe care l-a avut pentru redobândire, s-a folosit de acest nume şi a zis că aceasta este casă muzeu, casa doctorului Antipa. Speculând această oportunitate a reuşit să-şi recaştige imobilul, aici la primarie, cu doi martori în vârstă, care ştiau că părinţii au avut proprietatea. Mai târziu a izbucnit aici un scandal între proprietar şi chiriaşi, deoarece nu s-au respectat nişte legi, s-au demarat nişte acţiuni pe fond şi când toată această conjunctură a devenit vulcanică, Primaria a venit şi a bătut tăbliţa „Monument istoric”. Aşa că prea multă istorie, casa nu are…
T.G.: Ce ne puteţi spune despre proprietarii acestei case, şi despre cum arăta cândva aceasta?
L.: Imobilul a avut doi proprietari care au făcut parte dintr-o familie bogată, e tipul de casă care se construia la vremea aceea de către bogătaşi, este o casă foarte înaltă. Ea a avut o continuitate, dar în vremea când a fost naţionalizată (a fost naţionalizată pe vremea când aveam 15 ani), a fost compartimentată pentru grupurile de familii care au locuit aici. Iniţial era o casă foarte frumoasă… avea salon de muzică, bibliotecă, era o casă boierească pentru o familie foarte avută. în stânga porţii avea garaj, în spate magazie, iar în dreapta, grup sanitar cu baie, în corpul central era salonul de mese, jos era bucătăria de unde servitorii pregăteau masa. La bucătărie exista şi un cuptor de pâine.
Nouă ne pare rău de casă, deoarece este această neclaritate juridică, iar casa are neapărată nevoie de reparaţii serioase şi nimeni nu îndrăzneşte să facă nimic, pentru că s-au iscat aceste animozităţi cu proprietara, am rămas pe loc. Nu poţi să faci nimic dacă nu ai asentimentul proprietarului, deoarece reparaţiile înseamnă nişte investiţii, nişte cheltuieli, pe care în final trebuie cineva să ţi le restituie. În schimb, am mai învelit casa, deoarece la fiecare ploaie picura peste tot. La interior s-au mai astupat nişte ferestre, uşi, deoarece prin casă se mergea din cameră în cameră(tip vagon), aşa era arhitectura timpului. Aici sunt familii care stau de 40-50 de ani.
T.G.: Ne puteţi spune câte ceva despre casele din vecinătate?
L.: Vis-a-vis a fost o casă, unde a trăit un mare matematician, al cărui nume îmi scapă acum, şi care a fost stabilită ca monument istoric, dar care a fost lăsată de voie să se degradeze, deoarece era vizat terenul. Cine a vizat terenul nu a apucat să se bucure de el, şi în final l-a obţinut gruparea ruşilor lipoveni. După părerea mea toate aceste clădiri nu au un trecut istoric foarte interesant, poate reprezintă ceva doar din punct de vedere arhitectural. Aşa este fostul muzeu, care acum este în renovare (Casa Avramide).
T.G.: De când datează construcţia?
L.: S-ar părea că imobilul a fost construit înainte de 1900. Nu ştiu exact anul construcţiei. Casa a mai suferit modificări în interior: parchet peste duşumele(erau nişte duşumele foarte groase), uşile au peste 3 metri înălţime şi sunt comandate în Rusia. La interior casa are peste 4 metri înălţime. Dar a început să cedeze din cauza traficului, din cauza deselor lucrări şi săpături care s-au făcut, astfel imobilul este fisurat peste tot.
T.G.: Dumneavoastră de când locuiţi aici?
L.: Eu locuiesc aici de la vârsta de 3 luni şi am 62 de ani, dar între timp m-am căsătorit, am plecat la casa mea, după care am revenit aici. Unul dintre copiii mei are contract de chirie aici.
T.G.: Ce s-a întâmplat când s-a schimbat sistemul politic?
L.: Când s-a schimbat sistemul au scapatat şi de ei săracii, ca dovadă, proprietarul a fost închis nevinovat. El fiind grec, a refuzat să intre în serviciul statului, şi-a păstrat lângă vechiul cinematograf ”7 noiembrie”(azi restaurantul Select) un magazinaş, unde vindea sucuri vara. Era vremea cu securitatea, cand cu o vorba puteai sa nenorocesti doua generatii, iar cineva, dorind sa-i faca rau, l-a reclamat ca spune bancuri impotriva sistemului si pe acest fapt, l-au arestat intr-o noapte. A stat închis cam 2 ani, i-a fost confiscată casa, l-au nenorocit practic. El a făcut apendicită în detenţie. L-au operat acolo, dar a dat în septicemie, şi l-au trimis acasă. A murit după câteva luni.
T.G.: Cum vi-l amintiţi pe domnul Antipas?
L.: Eu am trait cu el în această curte. Era un om de o fineţe şi nobleţe rară, deşi era foarte gras. Aceasta casă avea garaj… câţi din vremea aceea aveau maşină? Vă daţi seama că era un om foarte bogat. Domnul Antipas se ocupa în tinereţea sa cu angroul de cereale, aici fiind şi o zonă agricolă foarte bună. Cu fiica lui am fost colegă de şcoală. După moartea tatălui ei a încercat din răsputeri să redobândească casa, dar comuniştii când confiscau imobilele, le luau cu tot cu acte, pe care le distrugeau şi nu se mai găseau.
T.G.: Cum va explicati faptul ca aceasta casă a facut faţă demolărilor masive făcute de comunişti?
L.: Fiind în zonă centrală nu pătrunsese încă sistematizarea aici. Nu era o zonă unde să poată să construiască blocuri. Aşa era viziunea timpului: iniţial au încercat să amenajeze artera principală, care era intrarea în oraş (strada Babadag), apoi s-au extins cu blocurile pe la periferie, pentru a mări oraşul, din cauza numarului mare al populaţiei. Au încercat să amenajeze malul Dunării, care era un adevărat târguşor… veneau barjele cu cărbuni, alimente, cherestea şi le descărcau chiar aici… eu am trăit în zona coloanelor, în zona comercială de acolo… Erau evrei, mici comercianţi, cu dughene, unu langă altul, vindeau nasturi, toate mărunţişurile. Coloanele vechi vă spun că aveau un farmec deosebit… păcat că le-au demolat. Coloanele erau foarte groase, încât nu le puteai cuprinde, cu arcade între ele, cu un trotuar foarte lat, iar la fiecare arcadă era câte o ducheană. Aşa dacă a-i sta să faci o comparaţie, cum a fost acest târguşor în copilăria mea, el este un monument istoric, ştiţi de ce? Pentru că aici este o mare diversitate etnică şi fiecare grupare şi-a făcut ambientul ei: turcii şi-au făcut moschee, căsuţele lor tipice, ruşii şi-au construit bisericile lor pe Gloriei (sunt 2 biserici ruseşti, a 3-a este aici lângă piaţa veche). Pe strada Victoriei, unde are acum sediul PSD, era încartiruit un pluton de armată rus, (în copilăria mea) dotat cu atelaje. Dacă e vorba să vorbim despre perioada dominaţiei ruseşti şi dacă v-aş spune că toată copilăria mea am trăit cu difuzoare montate în centrul oraşului, care începeau de pe la ora 9 dimineaţa numai cu marşuri ruseşti. În librării nu găseai altceva decât literatură rusă tradusă. De acuma aveam 14 ani şi nu mai suportam. Când s-a terminat cu megafoanele( difuzoarele de care ziceam) parcă m-am născut a doua oară.
T.G.: Vă mulţumim pentru timpul acordat! O zi bună!
